In fiecare zi aceeasi privire, aceeasi expresie si acelasi zambet, am aceeasi balta de sange in mine de prea multi ani din viata asta, am lasat pumnalul asta prea mult infipt in inima mea, iar faptele voastre il imping din ce in ce mai adanc. Daca nu m-am revoltat atata timp pentru atatea nedreptati, daca n-am pus accent pe nimic in fata voastra nu inseamna ca nu mi pasa si ca nu ma doare nimic! Gresit!!! Fiecare actiune de a voastra are un efect asupra mea, lucru care ma intareste sau ma slabeste. Poate sunt o criminala in serie cand e vorba de arma indiferentei, dar sunt si eu om, si ca oricare dintre noi, am sentimente!
Am tacut prea mult, am inghitit destule si a venit momentul in care am erupt. NU! Nu v-am zis cat ma doare sufletul, cat imi innegreste vazul, cat ma inec in lacrimi pana simt ca nu mai pot respira, nu mai pot vedea, nu mai pot nici vorbi, ma simt ca si cum as fi inchisa intre patru scanduri, chiar de voi, care cica trebuie sa ma apreciati si sa ma iubiti, insa voi ma distrugeti!
Acum uita-te la mine... ce vezi?.. o umbra, dar priveste-ma mai adanc, gaseste-mi sufletul si ia spune-mi... mai traieste??
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu