Ma-m indepartat de mine

M-am departat fara sa-mi dau seama , de ceea ce eram candva. Am iubit. Am iubit sincer, desi cine ma priveste acum, nu vede nimic, sau mai rau, nu ma considera demna de iubire. Nu e asa. Am sperat candva ca o sa primesc dragostea aceea care doar o data o poti primi.

Am fost tradata, mintita, inselata, ignorata, pusa miza la un pariu, insa pierduta la un moment dat. Si pentru ca mi s-au intamplat toate deodata, intr-un timp foarte scurt, mi-am pus in plan sa fac la fel cu toate persoanele care o sa intre in viata mea. Desi la inceput a fost o gluma, mai tarziu a devenit obisnuinta.

Am devenit egoista, incat daca privesc retrospectiv, ma speri de ceea ce sunt acum . O egoista desavarsita, care priveste lumea-n ochi, dar fara a impresiona nici macar cel mai sensibil suflet.

M-am departat de tot ce-a fost. M-am departat cu promisiunea ca nu o sa mai iubesc niciodata, sau si daca voi iubi, sa nu ma dedic in totalitate. Stiu ca e mai bine asa....

Acelasi rol…

Joc acelasi rol in viata mea…. si eu care ma gandeam sa imi schimb personajul... nu schimb nimic.... poate doar cadrul! Stau privind spre cer si gandindu-ma la toate scenele frumoase.... toate scenele triste... si viitoarele scene....! Ti-ai invatat replicile?

De data asta nu o sa mai jucam intr-o comedie romantica cu final trist.... de data asta o sa jucam intr-un film cu happy end!

Cum tu mereu iti uitai inima acasa, iar eu imi luam lacrimile cu mine, cum mereu in cadrul filmului erau numai nori si ploi, cum mereu eu eram personajul principal, cum finalul era intotdeauna trist si nevinovat acum o sa se schimbe. O sa fie un prezent presarat cu petale de trandafiri rosii cu soare si cu multe zambete, iar trecutul o sa fie ingropat intr-un cimitir vechi unde numai calca nimeni ...... in viitorul filmului nostru o sa ploua cu petale de flori albe si o sa fie mai multa liniste!

Am invatat sa pastrez doar ce e frumos

          Au fost 4 secunde, cateva cuvinte si un gol in stomac. In mintea mea s-au derulat douazeci de ani, sute de reprosuri, mii de intrebari, dar zero regrete. N-am avut cum sa iti simt lipsa daca nu te-am avut niciodata. As fi prefacuta sa spun ca nu te-am judecat. Am facut-o de la cea mai mica varsta pana cand am realizat ca ce iti lasa Dumnezeu e ceea ce trebuie. Cei care iti intorc spatele, de fapt nu si-au aratat niciodata fata.

          Acum, mi-ai luat toata puterea in 4 secunde. Dar cei care sunt cu adevarat langa tine, oferindu-ti dragoste, iti ofera si putere. Iar eu am avut noroc, pentru ca el era acolo si stiam ca daca inchid ochii si respir adanc totul va fi din nou simplu.

          Uneori nu-ti vine sa crezi cat de multe cuvinte sunt de rostit si totusi, nu mai conteaza, pentru ca nu schimba cu nimic situatia. Uneori e mai bine sa nu cauti raspunsuri, sa nu vrei decat sa traiesti in prezent, sa privesti viitorul fara sa rascolesti trecutul. Oricum astazi traim cu totii in minciuna, de ce sa vezi un neadevar si in ziua de ieri?

          Am invatat sa construiesc in micul meu univers, un zid. Recunosc, ai miscat fiecare centimetru de beton din el. Dar nu a cazut, pentru ca e prea puternic. Pentru ca am pus in el nu ura pentru tine, ci dragoste pentru cei care imi vor binele. Pentru ca ei ma protejeaza, ei ma respecta, ei ar face orice pentru mine. Pentru ei am recunostinta totala.

          Acum nu imi vreau decat cele 4 secunde inapoi. Dar le voi incuia in aceeasi cutie magica unde pun orice lucru care vreau sa dispara. Sunt magicianul propriilor mele amintiri.

          Stii cum e cand gasesti prin casa o jucarie de care nu te desparteai cand erai mic/a? De exemplu, o papusa. Iti amintesti cum ii faceai singura hainutele, o periai, o machiai cu carioca si ii spuneai seara povesti? O tii acum in mana, dupa atatia ani, si iti amintesti toata copilaria alaturi de acea papusa. Asa e orice in viata. Orice obiect, orice privire, orice cuvant trezeste un sentiment care iti deruleaza un film din trecut, fie el comedie sau drama.

          Inainte cutia mea nu era mereu la fel de magica, unele lucruri ramaneau acolo, fara sa dispara. Si stateam cu ele in mana, ca si cu papusa. Nu gaseam bagheta care sa le faca nevazute, eram slaba. Acum insa, stiu ca pot deschide cu usurinta cutia, pentru ca e goala. Pentru ca am avut puterea sa trec peste. Nu imi trebuia bagheta, ci afectiune.

          Voi incuia acolo cele 4 secunde, cuvintele si golul din stomac si voi arunca cheia departe. Acum nu mai am nevoie de ea. Am iubire si energie pozitiva.

GANDURI SCRISE IN 12.10.2008 :)

Un nou inceput!

          Uitarea este vantul ce imprastie scrumul vietii mele... parca mi se termina viata intr-un fum... parca mi se scurge durerea printr-o rasuflare... Simteam cum cerul a ramas fara stele, oceanul fara apa, pamantul fara aer, soarele dara raze... parca luna se innegrise o data cu ochii mei... parca puterea mea era din ce in ce mai scazuta... parca sunetele ce le auzeam cu greu, faceau parte dintr-un ecou sau poate ca e aceea muzica ce incearca sa ma linisteasca...

          Pentru mine, muzica e cel mai bun antidot pe care il pot inghitii cu usurinta cand sunt bolnava de suferinta... am ramas singura intre zambete si poze... am lasat valul sa se sparga in capul meu... am lasat cutremurul sa-mi distruga frica... am lasat iubirea sa-mi prezinte suferinta... nu ma voi intoarce la cei ce mi-au intors spatele la greu, nu mai renunt la min pentru altcineva, nu mai las nimic sa ma distruga, prefer sa ma sting singura, sa fiu o tigare neatinsa, incale saua puterii si voi calatorii pe drumul uitarii...

          Stau in coltul meu si simt mirosul de tigara, simt absenta iubirii si disparitia increderii, insa puterea a pus stapanire pe coltul meu... Gata! N-o sa stau toata viata in pat sa plang dupa ceva ce nu merita, imi ajung cinci minute sa-mi fumez durerea si sa-mi savurez puterea in mirosul tutunului, ca sa uit de ce a fost si sa visez la ce voi fi... ma priesc in oglinda, parca mi se scursese viata printr-o privire, dar totul o sa se schimbe, caci acum eu am inceput o noua etapa a vietii mele fara sa ma mai tulbure nimic!

Mi-e dor...

          Intodeauna am fugit de politeturi reci. M-au durut mai mult decat rupturile definitive. Insa, dependenta ce-am creat-o pentru tine, imi anuleaza rand pe rand principiile, sufoca ratiuni si naste dorinte pacatoase.. Un timp nu mi-ai vorbit, nu te-am intalnit, nu m-ai cautat... n-ai raspuns strigarilor mele. Atunci am aflat ce mullt insemni, pemtru ca nu aveam in suflet un gol, ci un gol in care ma straduiam sa imi pastrez sufletul. M-au incercat o sumedenie de sentimente: regrete, dezamagire, dor, teama, durere... si-atunci cand ai hotarat sa pastrezi balanta relationala pe echilibru, oferindu-mi politeturile tale reci, le-am imbratisat flamanda de tine! Am invatat sa ma multumesc cu putin ca sa nu pierd tot si fiecare intalnire a noastra ma lasa mai pustie, mai flamanda, mai pierduta... pentru ca in mine urla ratiunea refuzand sa accepte jumatati de masura. Te vad si ard de dor! Unde esti TU?! A trecut ceva timp... inca ne rezumam la conversatii banale, scurte, obiective... si doar atunci cand se cer obligatorii. Cand vorbim caut un motiv sa lungesc conversatia... pentru simplul fapt ca vreau sa te aud, sufletul meu insetat de vocea ta, ravneste orice cuvant.... Cand ne intalnim iti evit privirea... desi o caut cu sufletul... ma tem ca privind in ochii tai o sa ma pierd in lacrimi si-ai sa stii atunci tot ce simt... Trupul meu se zbate intr-o infranare cumplita sa nu iti sara in brate, sa te imbratiseze, buzele imi tremura arzand, palind de dorinta unui sarut... Dar nu pot sa fac toate astea... si e cumplit ce simt!

          Tu ,,celebru purtator al ochilor de sticla" pe drumuri ratacesti... cum a devenit imposibila viata mea fara tine?! Ai auzit in urma mea vantul?! NU era el... era urletul sufletului pustiu din golul ce l-ai lasat... si a strigat ,,imi e dor de tine..."