Pașii unui destin

Limbi de lumină brazdeaza zarea ridicand ceata de sub pasii unui destin. Ma simt obosita uneori si atunci m-ascund intr-o secunda calatoare. Doar eu cu mine .... ratacesc prin oceanul timpului sub murmurul de vise uitate, nerostite si uneori abandonate. Acolo, în linistea mea, imi perii tacuta pleata sufletului si-o despletesc in sute de izvoare.

Uitasem ca sufletul meu stie a canta sau poate uitasem doar stiinta de a-l asculta!

Ma infior de amintirea unui dor, rasarit din negura unor trairi, si-l trimit spre niciunde pe aripa unei lacrimi ce tocmai se strecoara tacuta ca o umbra. isi urmeaza senina calea si in final se reazema in coltul buzei de unde alunecand, timid, imi umple gura cu a ei aromă sarata.

Ma caut prin tacerea unui trecut ... Am fost acolo unde doar gandul poate ajunge, am stat candva la poarta sufletului .... dar nu ai stiut a ma privi. Cu resemnare mi-am adunat in causul palmei soapte din scurgerea timpului si rouă din diminetile unei iubiri si mi-am spalat cu ele pleoapele privirii.

Ma zaresc in oglinda azurie a timpului si incerc a-i descifra raspunsul mut. Exist…in clipa ce se scurge sub pasii neiertatori ai timpului meu, in lacrimile ce le strivesc intre gene. Le simt transparenta si fragilitatea, dar le strivesc, desi ma doare, caci uneori sunt atat de fierbinti….incat risc sa-mi arda privirea iar eu….imi vreau privirea inapoi.

Sunt eu cea de ieri ...cu bratele deschise.... asteptand ziua de maine si cu picioarele adanc infipte in prezentul ce-l numim astazi!

Mi-am pitit gandurile, mi-am cantarit amintirile si adesea in viata mi-am masurat cuvintele…dar niciodata nu mi-am cenzurat privirea. Ochii sunt ferestre dinspre un suflet catre un alt suflet….
Incerc sa-mi sprijin sufletul, sa-l curat de îndoieli…. caci sunt momente in care, cu totii simtim ca un lucru sau o stare ce ne-au facut odinioara sa vibram sau poate sa suferim…nu mai conteaza, nu mai are acelasi impact. Poate pentru ca trecerea timpul a mai estompat din durere sau poate acum putem privi cu detasare si seninatate… Oare cea mai buna decizie este sa lasam uitarea sa le cuprinda?!

De cele mai multe ori gasim in noi puterea de a infrunta obstacolele dar exista si probleme din fata carora fugim, cautand un alt drum. O poteca laterala pe care ne mutam existenta din motive doar de fiecare stiute si de unde incercam sa zambim in fata clipelor destramate…dand vina pe ...destin.

Viata cu tumultul ei se desfasoara sub bagheta maritului dirijor Timpul, iar trecerea lui ne brazdeaza chipul si ne tatueaza sufletul .... poate de aceea ne simtim uneori obositi....

Timpul nu iarta dar noi putem ierta….timpul n-are suflet, constiinta ...dar noi, oamenii, avem!

           Exista un timp pentru fiecare stare… pentru lacrimi, iubire, dezamagire…exista un anotimp al ploilor si unul al zapezilor…dar pentru suflete ….sa ne oferim un moment al iertarii…doar asa ne putem recapata seninul privirii.