Normalitate

Teama de necunoscut e una din cele mai normale stări. O percepem cu toţii încă de la naştere. Prima privire, primul zâmbet, primul cuvânt sau primul pas sunt doar primele încercări de a ]nvinge necunoscutul. La început sunt involuntare, inconştiente urmând ca mai târziu ele să devină o necesitate în urma instinctului de conservare, pe care fiecare dintre noi îl avem şi ni-l cultivăm. 
La fel de real este faptul că ceea ce unora li se pare necunoscut altora le este atât de familiar şi dacă lor nu le poate face rău şi nu le este teamă, celorlalţi de ce le-ar fi?! 
Cred că de aici ia naştere curajul de înfrunta necunoscutul, din puterea de privi în jurul tău, de a analiza, de a te analiza. 
Am fost învăţaţi sau aşa ne-a plăcut să credem că toată informaţia din exterior e mai reală decât cea din subconştientul nostru că acesta din urmă e doar un spaţiu de depozitare a viselor, a unor gânduri, idei impresii care au fost cândva veridice, palpabile iar acum sunt în stare latentă. Unele pot redeveni realităţi iar altele devin confuze şi se vor pierde în uitare. 
Şi totuşi ceea ce se petrece în interiorul nostru influenţează şi creează ceea ce percepem din exteriorul nostru. Aşa cum şi ceea ce se petrece în exteriorul nostru contează, dă formă şi sens trăirilor noastre. Visele pot deveni realităţi de necontestat iar realitatea se poate transforma într-o iluzie, depinde de percepţia fiecăruia. 
Deci atât realul cât şi imaginarul sunt o îmbinare procentuală în funcţie de starea pshică, mentală și emoțională a fiecăruia din cele două: interioară şi exterioară în cotele stabilite de necesităţile proprii.