Micul univers

„...În afară de cărţi nu trăiesc decât dobitoacele şi sfinţii: unele pentru că nu au raţiune, ceilalţi pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conştiinţă...” Petre Țuțea

Întotdeauna iarna a fost anotimpul preferat pentru citit si recitit. Prea obosită uneori, mă mai retrag în linistea din mine si cel mai adesea în spatele unei cărți. Îmi iau gândurile de mână si ne închidem în odaia tapetată cu litere. E o fugă din fața realității, e un joc de-a v-ați ascunselea cu timpul sau un simplu mod de a-mi desena alte vise. Ador să visez, să pictez cuvintele si să le iau la dans. Iubesc surâsul sau tandra ciondăneală a silabelor care se îngrămădesc toate odată ....să zboare pe singura potecă luminată, cea a privirii.

Cititul a fost…este refugiul cel mai la îndemână, e un mod prin care pot ”comunica”. Este scuarul unde visele se conturează si le desenăm aripi. Unele se nasc în taină… nici nu avem curajul de a le da un nume, de a le rosti dar sunt razele speranței ce răzbat zi de zi de sub pleoapa sufletului.

În paginile cărților zac răsfirate, pe rânduri frumos aliniate, momente de suflet, povesti de viață. Le citim cu plăcere pe unele si zâmbim…. lăcrimăm la altele si poate oftăm dar le adunăm pe toate si le îngrămădim între coperțile albumul nostru de trăiri.

Adesea mă opresc în fața bibliotecii si mâna mi se duce invariabil pe o carte citită si răscitită. Mă fură amintirile şi mă las purtată de ele, scormonesc în cenuşa timpurilor arse întrezărind aburii unui viitor imperceptibil…. încă. E nevoie de clinchetul timid al clopoţelului numit prezent ca să revin.

Cine nu evadează, cine nu visează?!

Cine nu scormoneşte prin cufărul cu amintiri, aerisind sau reînviind momente estompate de tumultul vieţii?!

Descoperim astfel că nimic nu s-a pierdut, că totul e acolo. Că lucrurile care contează cu adevărat există undeva în adâncul nostru si nimic nu le mai poate dezrădăcina. Le port în desaga cu care sufletul meu călătoreşte pas la pas cu mine, mergem mână în mână zâmbindu-ne sau făcându-ne cu ochiul. Eu exist şi printre picături trăiesc iar el adună pic cu pic aceste timide mărturii.

Și cartea are suflet, o minune de suflet, adunat din bucățele magice. Frânturi din sufletul autorului împărțit între personajele sale si din sufletul cuvintelor cu drag asternute ce-si asteaptă rândul la rostire. Cartea ascunde între coperțile ei un mic univers, o lume în care pătrund cu sfială si teamă dar din care de fiecare dată ies mai bogată, o lume în care rătăcesc si mă regăsesc totodată.