Din trecerile unor ganduri razlete am adunat povestea unei plecari... Mi-am pus capul in poala pamantului acolo unde se odihneste adesea si pasul timpului si privesc. Sunt doar eu si poteca pe care plecarile si venirile se intrepatrund cu exceptia luminii.
Ratacirile ma cuprind, iar melancolia se strecoara aidoma unui vant razlet infasurand perdelele unui suflet. Melancolia unei priviri, soapte unui suflet.... Un bijutier priceput a incrustat in ea cu lumina dragostei, povestea unui vis.... splendoarea unei seri de vara.... speranta unui nou inceput... parfumul unor flori de camp. Le-a inchis acolo ca uitarea sa nu le atinga, ca ruginiul sa nu le coloreze si a pus ca paznic privirea.
Cu privirea sufletului se scrijelesc tacerile peste timpul dintre noi... pe langa noi. Privim tacerile cum trec... se cauta una pe alta si se reunesc intrun curcubeu ce parca saruta pamantul. Intindem mana cu sfialaincercand sa-i simtim nemarginirea.... e albastra, e pura si diafana... mister si adevar in proportii asimetrice. Are patima vremii si aroma de povesti asemenea viselor din copilarie depanate agale pe surasul bunicii....
As deschide gura sa imprastii tacerea, sa le redau cuvintelor zborul lor, dar nu pot, nu imi ise sunetele... doar un murmur de ganduri abea razbate, caci soaptele s-au transformat intrun puzzel si-s tare amestecate. Cu privirea le adun, le potrivesc, le rasucesc de zor, iar mesajul capata contur: "doar cel care stie sa treaca inseamna ca a invatat rostul vorbirii".
Cu disperare uneori ne agatam de o speranta, dar uneori destinul ne-o spulbera ca pe aburul unui ceai fierbinte uitat pe pragul unei ierni. Nu-i pasa ca timpul se scurge si-n fiecare vis sau speranta e o picatura din noi....
De ce i-ar pasa nemarginirii de o secunda, de un cuvant sau de-o privire? Suntem un noian de suflete pe trena timpului plina cu povesti, cantece si taceri, doar trepte pe care aceasta se plimba nestingherit....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu