Acum am un moment de ploaie, astea sunt momentele în care neuronii mei fac cele mai multe sinapse. Din pură întâmplare mi-a trecut prin gând că viața asta e tare ciudată, în sensul că îți dă și tu nu vrei, îți ia și tu-ți dorești...
Țin minte vacanțele de vară... mai tot timpul erau plictisitoare, de fapt erau al naibii de anoste... aceleași zile, aceleași lucruri, aceiași săptămână de concediu pentru ai mei ... și atunci mă plictiseam atât de tare încât îmi doream ca dimineața să mă trezesc cât mai târziu...
Eh... nu știu cum se făcea că după vacanța de vară venea anul școlar și la fel... aceleași zile, aceleași lucruri, aceleași persoane total insuportabile, aceleași vacanțe... și atunci se întâmpla ceva, parcă timpul și-a cumpărat o mătură mai tare și zbura mult mai repede, cum se întâmpla cum nu ... pe timpul anului școlar eram în alertă maximă. Mi se părea că nu am timp pentru absolut nimic. O fi fost din cauza programului meu - care altora cred că li se părea mai de grabă comod - sau așa li se întâmplă tuturor?
Acum am citit și eu ceva despre comprimarea timpului... cât de adevărat or fi toate astea?... și am ajuns la concluzia că mi-ar fi plăcut să trăiesc pe vremea lui ... Bonaparte! Cred că alții ar cere să-mi argumentez afirmația... eu doar o las așa... acolo m-a purtat imaginația, pe el l-am nimerit, fără argumente!
Chiar, de ce trebuie mereu să ne argumentăm spusele, faptele, gândurile? Mi se pare mai mult ca o cenzură... cred că anumite lucruri sunt făcute fără un scop anume... din pură dorință de a le face, fără argumente, fără retrospective...
Pun punct! Cred că am încercat prea mult să fac filozofie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu