Cu un pas mai aproape de tot ce am visat vreodata, acum va graiesc voua, maini ale mele, sa scrieti o poveste a unui suflet care nu stia ca e viu pana nu de mult…
Soarele rasare pentru acest Pamant insa razele sale nu ma ating decat din lumea celor care nu graiesc… Nu am puterea sa mai spun nimic caci totul mi se pare gresit in ceea ce vad in jur…si totusi totul e atat de corect incat imi vine sa incerc sa vad daca pana si gravitatia si-a pastrat macabra reputatie de a strivi corpurile noastre...
Ma intreb acum pentru ce traiesc? Pana nu de mult simteam ca iubesc si ca nu pot lasa in urma ceea ce nu am terminat. Dar se pare ca lumea avea alte planuri pentru mine si mi-a aratat ca ea a terminat de mult ceea ce eu am lasat in suspensie… Unde mai pot privi ? Ma simt vie intr-o lume de morti… Ma simt vie printre fantome…din cand in cand vazand o licarire de viata intr-un trup, dar care dispare imediat ce a aparut. Ce mai inseamna acum pentru mine “a iubi” ? S-a schimbat complet tot… toata conceptia mea despre acest lucru care mai demult nu credeam ca va disparea…si uite ca totusi a disparut. Acum “a iubi” pentru mine are un nou sens, greu de inteles la inceput… dar care imi spune “nu te speria…prinde curaj si fa pasul!”
Doar ma gandesc…ca nu mai pot gandi. Doar visez…ca nu mai pot visa. DOAR privesc…spre ceea ce nu mai vad. Nu mai pot cuvintele sa exprime prin ce trec. Sunt rupta in 2000 de bucati…si inca 7 le invaluie pe celelalte… Curand a 8-a se va desprinde din neant si se va alatura lor… impovarandu-mi spatele cu inca un ciclu ramas aici… Vorbit-am limbi multe, pasit-am in varii locuri…dar in nici unul nu am fost mai aproape de mine asa cum sunt acum. Ajung intr-un final sa pot sopti cateva cuvinte propriei mele fiinte… si ii spun “nu te speria… prinde curaj si fa pasul!”…
Numele meu candva a fost altul… Dar el nu ma numea pe mine ci eu pe el. Cuvantul era putere si puterea era in el, sunet pur si de nepatat… Lumina il umplea, Divinul il tinea in viata… Iar eu cu timpul l-am ingropat acolo unde nici o raza de Intuneric sa nu-l poata ajunge. Cand timpul va veni, il vei vedea din nou si vei auzi puterea ce vibreaza din el. Nu a fost scris niciodata in cuvinte umane, pentru ca nu exista litera care sa-I poata cuprinde energia. Precum Numele Divin a fost grait candva si acum uitat, asa si numele noastre au fost candva graite si uitate acum. Nu cauta… fi acolo si-l vei vedea. Nu dispera… fi acolo si-l vei simti. Nu te speria… prinde curaj si fa pasul ! Fara curaj nu poti gasi cheia ce te tine legat, fara curaj nu te poti elibera de temnita trupului, fara curaj nu poti vedea mai mult decat ce ochii iti arata. Renunta la ochi si priveste cu inima, cu sufletul ! Uita-te la cele ce doar noi le putem vedea, atunci cand am scapat din inchisoarea in care stam de milenii… Nu ezita. Nu mai astepta. Acum e momentul !...
Soarele rasare pentru acest Pamant insa razele sale nu ma ating decat din lumea celor care nu graiesc… Nu am puterea sa mai spun nimic caci totul mi se pare gresit in ceea ce vad in jur…si totusi totul e atat de corect incat imi vine sa incerc sa vad daca pana si gravitatia si-a pastrat macabra reputatie de a strivi corpurile noastre...
Ma intreb acum pentru ce traiesc? Pana nu de mult simteam ca iubesc si ca nu pot lasa in urma ceea ce nu am terminat. Dar se pare ca lumea avea alte planuri pentru mine si mi-a aratat ca ea a terminat de mult ceea ce eu am lasat in suspensie… Unde mai pot privi ? Ma simt vie intr-o lume de morti… Ma simt vie printre fantome…din cand in cand vazand o licarire de viata intr-un trup, dar care dispare imediat ce a aparut. Ce mai inseamna acum pentru mine “a iubi” ? S-a schimbat complet tot… toata conceptia mea despre acest lucru care mai demult nu credeam ca va disparea…si uite ca totusi a disparut. Acum “a iubi” pentru mine are un nou sens, greu de inteles la inceput… dar care imi spune “nu te speria…prinde curaj si fa pasul!”
Doar ma gandesc…ca nu mai pot gandi. Doar visez…ca nu mai pot visa. DOAR privesc…spre ceea ce nu mai vad. Nu mai pot cuvintele sa exprime prin ce trec. Sunt rupta in 2000 de bucati…si inca 7 le invaluie pe celelalte… Curand a 8-a se va desprinde din neant si se va alatura lor… impovarandu-mi spatele cu inca un ciclu ramas aici… Vorbit-am limbi multe, pasit-am in varii locuri…dar in nici unul nu am fost mai aproape de mine asa cum sunt acum. Ajung intr-un final sa pot sopti cateva cuvinte propriei mele fiinte… si ii spun “nu te speria… prinde curaj si fa pasul!”…
Numele meu candva a fost altul… Dar el nu ma numea pe mine ci eu pe el. Cuvantul era putere si puterea era in el, sunet pur si de nepatat… Lumina il umplea, Divinul il tinea in viata… Iar eu cu timpul l-am ingropat acolo unde nici o raza de Intuneric sa nu-l poata ajunge. Cand timpul va veni, il vei vedea din nou si vei auzi puterea ce vibreaza din el. Nu a fost scris niciodata in cuvinte umane, pentru ca nu exista litera care sa-I poata cuprinde energia. Precum Numele Divin a fost grait candva si acum uitat, asa si numele noastre au fost candva graite si uitate acum. Nu cauta… fi acolo si-l vei vedea. Nu dispera… fi acolo si-l vei simti. Nu te speria… prinde curaj si fa pasul ! Fara curaj nu poti gasi cheia ce te tine legat, fara curaj nu te poti elibera de temnita trupului, fara curaj nu poti vedea mai mult decat ce ochii iti arata. Renunta la ochi si priveste cu inima, cu sufletul ! Uita-te la cele ce doar noi le putem vedea, atunci cand am scapat din inchisoarea in care stam de milenii… Nu ezita. Nu mai astepta. Acum e momentul !...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu