Mi-e dor...

          Intodeauna am fugit de politeturi reci. M-au durut mai mult decat rupturile definitive. Insa, dependenta ce-am creat-o pentru tine, imi anuleaza rand pe rand principiile, sufoca ratiuni si naste dorinte pacatoase.. Un timp nu mi-ai vorbit, nu te-am intalnit, nu m-ai cautat... n-ai raspuns strigarilor mele. Atunci am aflat ce mullt insemni, pemtru ca nu aveam in suflet un gol, ci un gol in care ma straduiam sa imi pastrez sufletul. M-au incercat o sumedenie de sentimente: regrete, dezamagire, dor, teama, durere... si-atunci cand ai hotarat sa pastrezi balanta relationala pe echilibru, oferindu-mi politeturile tale reci, le-am imbratisat flamanda de tine! Am invatat sa ma multumesc cu putin ca sa nu pierd tot si fiecare intalnire a noastra ma lasa mai pustie, mai flamanda, mai pierduta... pentru ca in mine urla ratiunea refuzand sa accepte jumatati de masura. Te vad si ard de dor! Unde esti TU?! A trecut ceva timp... inca ne rezumam la conversatii banale, scurte, obiective... si doar atunci cand se cer obligatorii. Cand vorbim caut un motiv sa lungesc conversatia... pentru simplul fapt ca vreau sa te aud, sufletul meu insetat de vocea ta, ravneste orice cuvant.... Cand ne intalnim iti evit privirea... desi o caut cu sufletul... ma tem ca privind in ochii tai o sa ma pierd in lacrimi si-ai sa stii atunci tot ce simt... Trupul meu se zbate intr-o infranare cumplita sa nu iti sara in brate, sa te imbratiseze, buzele imi tremura arzand, palind de dorinta unui sarut... Dar nu pot sa fac toate astea... si e cumplit ce simt!

          Tu ,,celebru purtator al ochilor de sticla" pe drumuri ratacesti... cum a devenit imposibila viata mea fara tine?! Ai auzit in urma mea vantul?! NU era el... era urletul sufletului pustiu din golul ce l-ai lasat... si a strigat ,,imi e dor de tine..."